Ce zice doamna?

Navighez cu grija printre zecile de anunturi de angajare. Ca sa nu ajung pana la mama naibii si sa constat ca firma care m-a invitat este mult sub asteptarile mele, verific mai intai site-ul companiei, adresa, eventual caut cativa angajati pe LinkedIn. 

Dupa o astfel de cercetare, am decis ca este potrivit sa aplic pentru un post de Copywriter la Software Business Partners, o companie de software (dupa cum ii spune si numele), situata la 10 minute de mers pe jos fata de casa. 

Din start, asta a insemnat pentru mine un mare mare plus. Am mai numarat ca avantaje domeniul de activitate, presupunand ca voi avea parte de colegi destepti, beneficiile gen reducere la World Class, asigurare la Medlife, o atmosfera placuta de lucru (asa se lauda ei), camera de odihna... Si totusi, apropierea incredbila de casa.

M-am bucurat ca a doua zi dupa ce am primit CV-ul am primit un email de la ei:

"Buna ziua,
Inainte de a organiza un interviu imi poti spune te rog care ar fi asteptarile tale salariale? - pentru a vedea daca exista o compatibilitate intre asteptarile tale si oferta noastra (in ideea de a fi sigura ca merita sa faci efortul de a participa la interviu)."

Ce zice doamna? Ca au salarii asa mici incat ma avertizeaza din start ca nu merita ei efortul de a ma da jos din pat pentru a merge la interviu?
Ca ma indoiesc ca CV-ul meu e chiar atat de impresionant incat nu le-ar ajunge banii sa ma plateasca. Am mai patit faze asemanatoare, dar din partea unor persoane cu care ma cunosteam, care aveau job-uri de juniori.

Nestiind cum sa o scald, am ales calea de mijloc:

"Multumesc pentru modul in care ai pus problema :). Considerand descrierea postului si a beneficiilor pe care le acordati, cat si descrierea companiei, iti pot spune cu certitudine ca merita "efortul" de a participa la interviu. Mi-ar face deosebita placere sa ne cunoastem si sa discutam despre oferta salariala, asa cum o aveti voi prevazuta. Sunt sigura ca vom ajunge la o intelegere in cazul in care veti dori sa colaboram.
Iti doresc o zi buna si astept raspunsul tau,"

Raspuns care ... n-a mai venit. Bine ca nu i-am zis care erau asteptarile. Macar dorm linistita ca nu a facut doamna infarct cand a vazut suma. 

2016. Sa fie oare 6 ani de pasi inainte?

Am inceput acest blog in 2010, dupa o concediere colectiva de mare angajament, iar timp de 5 ani jumate m-am bucurat la maxim de job-ul ideal pe care il gasisem cu greu. Dupa aceasta perioada de viata palpitanta (cu sare, piper, bune si rele), ma aflu din nou in postura de a cauta job.

Ma uit la postarile de acum cativa ani si caut sa vad in ce mod se aseamana cu situatia de acum. A trecut deja un an de cand am inceput sa prospectez piata muncii si trebuie sa spun ca vibe-ul este mult mai bun decat in 2010.

Observ cu bucurie urmatoarele imbunatatiri:
- A disparut intrebarea "unde te vezi peste 5 ani?";
- A aparut intrebarea "ce iti doresti sa faci, ce iti place sa faci, cat vrei sa castigi?";
- Se vede o grija pentru confortul angajatului: "unde locuiesti, cum vei ajunge la sediu?";
- Nu m-a mai intrebat nimeni daca am copii sau planuiesc sa fac in viitorul apropiat (sper ca nu e semn ca nu mai am nicio sansa! :));
- Am cunoscut foarte multi antreprenori tineri, cu opinii foarte moderne despre mediul de lucru;
- Doar HR-ii trecuti de 40 de ani ma mai pun sa detaliez povestea vietii de la prima zi de scoala;
- Se pune foarte mult accentul pe soft skills si pe ceea ce pot oferi companiei ca experienta profesionala si ca membru al echipei.

Ce cred eu ca poate fi imbunatatit:
- Apreciez spiritul antreprenorial si ii admir pe cei care il au. Insa, ca oameni de afaceri, i-as sfatui sa vada candidatii ca pe niste parteneri de afaceri. Din pacate, am sesizat ca exista o predispozitie spre a obtine consultanta gratis :(;
- Cred ca ne aflam intr-o perioada de "criza a varstei in HR" - avem pe de-o parte piesele mai vechi si depasite de vremurile in care traim, iar pe de alta parte avem tineretul care inca nu stapaneste prea bine tehnica unui interviu si identificarea competentelor.
- Banuiesc ca multe anunturi sunt fake. Am identificat si verificat in mai multe feluri ca multe dintre companiile care anunta ca fac angajari strang de fapt baze de date sau isi promoveaza pur si simplu serviciile.
- Ca sa nu iti pierzi timpul si sperantele aiurea, trebuie sa faci o verificare foarte atenta a companiei la care aplici sau la care vei merge la interviu.

Recunosc ca am mari emotii in ceea ce priveste urmatorul pas din cariera. Odata ce am vazut ce inseamna un job bun (nu perfect, bineinteles, dar bun), orice ar urma va fi comparat cu aceasta experienta.
Ca dupa un divort, ma gandesc. Si mai ales dupa o casnicie/ colaborare de 5 ani si ceva ... (???)

De ce se transforma job-ul in inchisoare?

Multi prieteni imi spun ca am avut eu ghinion pe plan profesional, ca am avut eu parte de "shity employers" si ca lucrurile nu sunt peste tot atat de negre cum le stiu eu.
Sincer nu prea am auzit prieteni multumiti intr-adevar de job-ul pe care il au - ba nu e buna atmosfera, ba nu sunt suficienti banii, ba nu le place activitatea...

Ieri am avut o revelatie - mi-am dat seama ca este mai bine sa lucrezi intr-o firma aflata la inceputuri. In primii ani de activitate cred ca patronul este mai increzator si isi doreste o echipa buna, cu o atmosfera frumoasa, in care fiecare are rolul lui bine definit (pentru ca nu se permit salarii mari si multi angajati). Probabil ca nu va face concedieri pentru ca asa i s-a sculat, pentru ca stie cat este de costisitor sa faci alte selectii si angajari, sa mai astepti cateva luni pana se prinde altul ce are de facut,etc

Daca la inceput firma pleaca cu o echipa de 6-7 persoane, cred ca este Raiul pe pamant. Regulile se stabilesc din mers, exista intelegere si flexibilitate. Sau cel putin asa imi imaginez eu - am avut o singura data ocazia sa lucrez intr-o firma proaspat infiintata insa a avut din start mai mult de 50 de angajati si nu se putea constitui o echipa. Plus, investitiile au fost facute atat de haotic si s-a pornit direct pe picior mare pentru ca se dorea a fi o afacere exclusivista. Peste vreo 6 luni, poate si din cauza crizei care a debutat fix in acelasi timp, am inceput sa nu mai primim salariile. Deci nu pot spune ca am avut noroc.

Revelatia de ieri se refera la faptul ca pe masura ce se mareste colectivul apar permanent noi idei, noi personalitati, pretentii, comportamente, conflicte. Daca echipa initiala a avut timp sa se contureze si sa isi creeze un stil, noii veniti trebuie sa se adapteze si sa invete valorile initiale. Dar cand evolutia companiei este foarte rapida, nu mai este timp pentru adaptari si se pierde complet din vedere importanta muncii in echipa si a relatiilor din cadrul ei.

Si pentru ca angajatii nu se mai simt legati, nu se cunosc, nu interactioneaza, ci doar reactioneaza la diversi factori (ambitii, sapaturi, pretentii), se produce o ruptura care inevitabil se reflecta si in rezultatele muncii lor.
In acelasi timp, patronul observa numai rezultatele negative, nu se intreaba niciodata care este motivul pentru care nu exista rezultate (sau il stie dar il ignora) si ia masurile care ii sunt cel mai la indemana si care ii si plac de cele mai multe ori. Incepe sa se transforme in tiran. Este cel mai usor si pentru multi este si distractiv din cate am vazut eu. Si uite asa apar gratiile pe la geamuri - se instaleaza aparat de pus amprenta la venire si la plecare, nu mai ai voie sa intarzii 5 minute dimineata si sa pleci la terminarea programului seara, nu mai ai voie in pauza de masa, nu mai ai voie sa lipsesti cinci minute in timpul programului ca sa iti platesti o factura ... etc.

Totusi nu este numai vina patronului. Am observat ca unele masuri se iau dupa ce acesta este dezamagit de cateva ori si se crede luat de fraier. Spre exemplu, la actualul loc de munca s-a luat masura de a se contoriza orele in care ne invoim si sa fie adunate si scazute la sfarsitul lunii daca s-au adunat prea multe. Observasem de mai multa vreme ca unii colegi se invoiesc cateva ore pe saptamana si ca tocmai atunci sunt cautati de Madame. Ma asteptam sa fie luata aceasta masura. Probabil la fel s-a intamplat si cu venitul si plecatul, de am ajuns sa ne punem amprenta. Cand pisica nu era acasa jucau soarecii pe masa si firma era aproape goala - recunosc cu rusine ca si eu am fost soarece odata.

Revelatia mea a facut pana la urma dreptate ambelor parti - exista cateodata o explicatie pentru tirania patronilor, probabil au devenit asa pentru ca au vrut sa se apere de abuzuri din partea angajatilor care au profitat si nu au avut o limita. Bine, exista mai multe metode prin care sa te impui, cea mai joasa mi se pare aceasta metoda a bagatului pumnului in gura.

Ar fi bine daca efortul s-ar face din ambele parti - angajatii ar putea sa invete sa obtina ce isi doresc intr-o maniera mai sincera, iar patronii ar putea invata sa fie mai flexibili si sa nu uite ca lucreaza cu oameni, nu cu animale.

Poate daca toti am fi oameni si ne-am respecta unii pe altii, ne-am respecta pana la urma si dreptul la libertate si nu ne-am mai construi puscarii in care sa muncim ca sclavii.

De tine cred ca imi pare rau, British Council! :(

Am incercat sa ma apropii de aceasta institutie in timpul studentiei. Cumva nu imi placea prea mult atmosfera de acolo, de cate ori am incercat sa merg. Prea serioasa, prea monotona, prea apasatoare.

Cand insa am inceput sa vad job-uri pe la ei, am mai aplicat de cateva ori de-a lungul anilor de cautari, dar nu am avut onoarea de a ne cunoaste.

Spre bucuria mea, de data asta am fost chemata la interviu, pentru postul de Marketing Manager.
Am simtit din start ca este o tinta cam inalta. Am eu incredere in mine, dar aveam nevoie si de o gramada de noroc pentru aceasta situatie.

M-am dus inarmata cu toate trucurile pe care le stiu. Am facut inclusiv exercitii de respiratie, ca sa scap de emotii!

Interviul a fost OK, nu am nimic de comentat. 3 persoane stateau in fata mea: actualul Marketing Manager si 2 Product Manageri cu care urma sa lucrez. Dintre acestia, un singur domn era englez. Interviul a decurs bineinteles in engleza, pe care am sesizat ca am incurcat-o de 2 ori, din cauza emotiilor.

Fiecare dintre ei mi-a pus mai multe intrebari. Aveau toti cateva pagini pe care isi notau aproape dupa dictare raspunsurile mele. Am acoperit astfel multe situatii mai mult sau mai putin ipotetice: cum ma descurc cu persoanele dificile, cum procedez intr-o situatie cand altii au agende ascunse, cand altii au pareri diferite de ale mele... Intrebari scpecifice despre actiunile de marketing, setari, strategie...

Singura intrebare aberanta a fost: "Care este obiectivul unui Marketing Manager?"
Am fost atat de surprinsa incat am crezut ca nu inteleg eu bine. "Obiectivul generic al unui Marketing Manager este acela de a creste awareness-ul business-ului si de a ajuta la cresterea vanzarilor. Doreati sa intrebati care ar fi obiectivul pe care l-as seta specific pentru dumneavoastra?"
"Nu. Care este obiectivul unui Marketing Manager?"

Ah, OK. Nu-i bai. Mai intreaba omul... poate cineva la un moment dat a stat si a facut sotronul pe asfalt si a sustinut la vreun proces ca si-a indeplinit obiectivul.

Am repetat raspunsul. A repetat intrebarea.
Domne, nu ne intelegem. Noroc ca doamna Manager a inteles un pic situatia si i-a schimbat firul, aducand-o mai aproape de realitate.
"Da, in prima faza ma concentrez sa indeplinesc obiectivele pe care voi deja le aveti stabilite (in cazul in care le aveti), apoi, dupa cateva luni in care cunosc mai bine organizatia, voi putea sa va propun unele noi".

All in all, eu am plecat multumita de acolo. Numarand cateva momente in care n-am fost sigura pe mine si nu am stiut cati utilizatori de Facebook sunt in Romania (?!), am zis totusi ca au fost multe momente in care au avut reactii apreciative.

Din pacate, asa cum ma asteptam, raspunsul a fost negativ.

As vrea sa ma reprofilez, dar nu excelez in Excel.

Printr-o cunostinta am ajuns la interviu la un cuplu foarte simpatic, serios si elegant, care detine o firma de transport agregate pentru autostrazi, plus se dezvolta acum pe piata transporturilor de marfuri.

E o diferenta enorma cand te duci prin recomandare. Multi stiu, doar asa se duc. Norocul lor! :)

Mult mai relaxat, mult mai OK, experienta mea era pe marketing, ei ar fi bagat si aceasta bucatica in postul care acoperea de asemenea job de raportare si de logistica. Am scapat porumbelul si am spus ca de obicei acestea sunt 3 meserii diferite, pe care le fac 3 oameni diferiti. Insa, cum sunt foarte intelegatoare de fel si ei erau foarte deschisi in a-si oferi suportul pentru ca o persoana sa poata face cat 3... am zis ca as incerca.

Sincer, mai mult ma ingrozea faptul ca aveau sediul in Pipera. De cand cu lucrarile de la metroul din DT, numai daca lucrez in curtea scolii din capatul strazii pot sa ajung in 20 de minute. In Pipera sar de o ora jumatate.

Deja imi faceam probleme cum as face sa ii refuz, dupa ce tocmai ii refuzasem si pe cei de la Next Door. Greu e cu despartirea de un job misto dupa 5 ani. Eu cel putin eram foarte debusolata in zilele respective.

Anyway, au avut ei placerea de a ma refuza, pe motiv ca au gasit pe cineva caruia ii este mai usor sa lucreze cu Excel-ul si este pasionat de cifre. Adevarul e ca ... am rasuflat usurata! :D

To Door or to Next Door?

From door to door sau pe romaneste, din usa-n usa, am ajuns si la Next Door. O oaresce companie OK, cu sediul in Piata Natiunile Unite. Cautau un Marketing Manager si ne-am placut din prima.

Mie cel putin, mi-au placut cei doi parteneri cu care am discutat. Am inteles ca deruleaza actiunile de promovare pentru mai multe proiecte rezidentiale, ca se implica si in proiecte de constructii...
Am discutat frumos despre ce asteptari avem unii de la altii si m-a mancat pe mine in fund sa le zic ca as fi dispusa sa imi fac un PFA si sa lucrez part-time, eventual de acasa.

Ce sa fac... am avut si eu o scapare. Ma bantuie de multa vreme ideea asta a freelancing-ului, a pseudo-entreprenoriatului. Nu am apucat sa explorez ideile pe care le am si mi s-a parut ca ar fi un moment bun sa incerc. Surprise-surprise, tipii au fost de acord.

Dupa ce mi-au zis suma de inceput si pe cea pentru full time, a ramas ca vorbim peste cateva zile, in care urma sa ma interesez eu despre ce forma de organizare aleg, etc.
Am luat la telefon contabili, avocati, detinatori de firme si de PFA-uri, in incercarea de a obtine informatii care sa ma ajute sa iau o decizie. Cu cat sunam mai multi, cu atat intram mai adanc in ceata.

Parca nimeni nu stia sa imi spuna cap-coada totul despre fiecare tip de societate, ca sa pot sa imi dau seama care mi se potriveste. Unii ziceau ca SRL-d, ca nu platesti taxe. Intram repede pe net, ma uitam... da, nu platesti acum, dar tot banii aia ii dai peste 4 ani, cand pierzi statutul de debutant si treci la cel de SRL. Plus, anual trebuie sa reinvestesti 50% din profit. Banii nu ii scoti cum vrei tu, ca trebuie sa ai facturi.

PFA. Pana la urma, in pofida tuturor, pare a fi cea mai buna varianta cand vrei sa ai doar 2-3 clienti carora sa le oferi consultanta sau sa le postezi pe Facebook. Da' de unde... cel putin la oferta pe care o aveam eu, din suma pe care o plateau ei pe factura, imi ramaneau mie 1500 de lei. Somajul meu este de aproape 700. Pentru alti 800 de lei merita oare sa ma aventurez pe un teren pe care nu il cunosc si care e plin de capcane?

Cum urma sa ma descurc cu contabilitatea, astfel incat sa nu iau vreo teapa? La SRL-d trebuia sa platesc contabil, la PFA ma descurcam singura. Tot trecand pe la ANAF pentru adeverinta de venit necesara dosarului de somaj, am aflat ca inca mai am de platit 12 lei din veniturile de 200 de lei realizate din biroul de mediere pe care l-am inchis acum 3 ani!

M-am dezumflat complet, ba chiar m-am si speriat destul de tare! Recunosc ca nici acum nu m-as razgandi. Desi ne-am mai vazut o data, am mancat o pizza si am baut o limonada... le-am refuzat oferta. Cred ca a fost ori o chestie de blocaj psihic al meu, ori instinctul a avut ceva de comentat.

Din pacate, am o oarecare reticenta cu privire la entreprenorii care fac angajari :(. Inca.

Cand fu Tica, nu fu Tache!

In 2015, dupa ce DNA a lansat bomba catre agentia de turism la care lucram, am deschis repede ochii si am inceput sa alergam ca besmeticii pe la interviuri. Am atuncat la oha un CV la Paralela 45, unde s-au dat repede niste telefoane si am fost primita cu bratele deschise.

Postul nu era unul pentru care aveam calificarea necesara, dar aveam alte atuuri. Prin urmare, am ajuns si la al doilea interviu, care insa nu s-a concretizat pentru ca ... asa-i in tenis.
La un moment dat am mai fost chemata si pentru postul de Marketing Manager dar m-am razgandit si nu am mai ajuns.

Hai ca poate a treia oara e cu noroc! A mai aparut o oportunitate, care era numa' buna. Ma linistea si ma motiva gandul ca voi reintregi echipa cu 2 dintre cele mai dragi foste colege.
Toate bune si frumoase, iar m-am "inteles" cu domnul Burcea, care inca nu intelege exact ce mermeleste departamentul lui de Marketing, mai ales pe online. Se pare ca nimeni nu a reusit sa ii explice.

Desi auzisem de o suma si de niste responsabilitati, dumnealui mi-a vorbit despre altceva. Am plecat usor nauca... Am restabilit impreuna cu persoana care alegea de fapt noul coleg ca va relua tratativele si-mi va sustine cauza. Care era si a lui, printre altele.

Numai ca acesta era in concediu, dupa care era Burcea in concediu, dupa care a dat faliment Mareea, dupa care colegul si-a dat demisia, dupa care au venit colegi din echipa de la Mareea.

Dupa care ... nu fu tus la Gaurica!

Temperfield sau cum sa-ti pierzi timpul cand ploua

Incep sa am un respect tot mai mare pentru meseria pe care o practic. Sau tot mai putin. Depinde de caz.

E minunat sa fii tu ala care face din rahat bici si face ca o companie mica si amarata sa para ca si cand ar putea reprezenta continuarea drumului tau profesional. In acelasi timp, cand stii ca minti facand asta ... e mai complicat. Probabil atunci cand o faci, esti indoctrinat si speri cu ochii inchisi ca spui adevarul.

Si uite asa ma pun eu pe drum din DT in Bd Expozitiei pe o ploaie de zile mari... Cu spaima ca de acolo urma sa ajung si in Dristor, la serviciu, in timp util cat sa nu ma prinda sefa. Eram "relaxata", nu-i bai. N-am intarziat mai mult de 45 de minute in pasaj la Lujerului... noroc ca persoana de contact era si ea blocata in acelasi pasaj si ne-am dat intalnire "cand om ajunge".

In fine, asta e mai putin important. Firma are un sediu OK. Are un birou intr-o cladire micuta de birouri, totul este nou si vesel colorat. Seful are o priveliste frumoasa inspre Casa Presei si Herastrau. Mai exista o incapere in care lucreaza toti angajatii si probabil inca o sala.

Cativa angajati, nu multi, destul de liniste, toti aveau un cat de cat zambet pe fata.
Intrebari peste intrebari: cum faceam aia, cum track-uiam ailalta, cum trimiteam, cum setam, cum cum cum?

Aaaa, stai ca imi pica fisa... si tu vrei sa inveti din mers si sa furi niste idei.
La dracu, iar am batut o carca de drum pe banii mei si pe timpul meu ca sa inspir un entreprenor pe gratis? Nici nu ma mai intereseaza scarba care mi se citeste pe fata cand realizez ca asa stau lucrurile.
Stiu doar ca ei o citesc repede si au invariabil comportamentul tiganului care e cu mana in buzunarul tau si jura ca ti se pare!

Mi-a confirmat banuielile cand mi-a descris urmatorii pasi si procesului:
- cand voi pleca de la intalnire imi va trimite un sms cu un produs si un termen limita. Respectand acel termen limita, va trebui sa il sun si sa ii explic ce am inteles si ce stiu despre acel produs. Fiind vorba de un post de Marketing Product Manager si produsele fiind din domeniul IT, mi s-a parut OK.
- daca trec de aceasta proba si ma aflu printre "cei alesi", voi fi printre fericitii care vor primi o provocare:

"Celor de pe lista scurta le lansam o provocare - aceea de a creat pe baza unui brief o strategie de marketing si comunicare pentru unul din produsele noastre cu dorinta de a atinge anumite obiective pe o anumita perioada de timp. Apreciez sa trimiteti un scurt REPLY cu Accept provocarea ca sa stiu ca sunteti in continuare interesati sa colaboram.
Obiectivul acestei initiative este sa ne cunoastem si mai bine, in plus ne va fi mai usor sa facem o departajare."

Domnul Temperfield sigur vine dintr-o corporatie unde apesi pe tasta 1 ca sa primesti un sms, 2 ca sa suni tu pentru al doilea interviu, 3 ca sa primesti provocarea, 4 ca sa iti dai ideile gratis si 5 ca sa ramai cu buza umflata.

Am multumit cat de politicos am putut pentru intalnirea care nu mi s-a parut ok si am plecat cat de repede am putut. Pana sa ajung la masina am primit sms-ul!

Cum ma grabeam sa ajung la job-ul care inca imi platea salariul... nu am apucat sa ma uit la sms, atat era de aglomerat si ploua ca dracu.

Asa ca dupa o ora am reusit sa citesc sms-ul. Era vorba despre un produs despre care ar fi trebuit sa ma documentez putin pe Google si termenul era de o ora jumatate. Amice, esti idiot? Doar ti-am spus cand am plecat ce urmeaza sa fac in urmatoarea ora! Ti-am zis ca voi fi la volan si va trebui sa ajung la mama naibii!

Cam ce chef am mai avut sa ma dau peste cap ca sa particip la joaca asta de copil smecher?

Am raspuns frumos la sms zicand ca deja a cam expirat timpul limita, pe care dupa cum stia l-am petrecut in trafic si ca doresc sa ma scot din cursa.

Drept pentru care, dupa cum vedeti mai sus, am primit totusi mailul care ma invita sa particip la partea a 3-a a interviului!!! Adica, desi am refuzat sa particip la partea 2, eram buna sa dau totusi niste idei, nu? 

Acceptam provocarea, primeam brief-ul, faceam tot posibilul sa impresionez, daca tot nu am raspuns la sms si apoi... tasta 5, nu?

Drept pentru care am zis ca asa cum multi nu stiu sa mai dea un raspuns dupa un interviu, pot si eu sa nu ii raspund la mail. O fi gresit omul... in niciun caz nu avea intentii rele! :)))

Lasand gluma la o parte... am primit si ultimul mail, in care ma anunta cu parere de rau ca nu sunt pe lista scurta, ca e batalia prea mare pentru postul lor de marketing :)).

Prietene, ma retrasesem eu! Te apreciez insa ca ai sarit in extrema ailalta fata de cei care nu revin cu un raspuns. Ai revenit cu 2!

Cum sa ma semnez, de vreme ce el se semnase cu "Calin si echipa fantastica"?

Dezbraca-te ... imbraca-te!

Ca te GFK!

Wooow, ma GFK? Suuuper! De cand vroiam sa ma GFK cu ei!

Si ma duc, si ma duc, la Pipera sub nuc... Si vorbesc... si zambesc ... si ma tutuiesc. Si e bine si frumos, si cea mai mare grija a lor este stiinta mea de a face prezentari in Power Point! Stati oameni buni linistiti, ca am facut chestii mai complicate de atat!

Si vorbesc si zambesc asa de bine ca dupa 3 saptamani ma suna sa-mi spuna cu aplomb ca am trecut in etapa urmatoare.

Si ma bucur ... si astept (imbracata) ... sa aiba loc si interviul 2.
Dupa alte 2-3 saptamani primesc si mailul mult ne-asteptat: s-a blocat postul, revenim cu drag cand se deblocheaza!

:( S-a blocat?
Clothes off!
Ooooof!

RCS & RDS - ar fi fost o revansa buna!

Am incercat de vreo 3 ori sa fiu client fidel RCS&RDS dar de fiecare data au esuat lamentabil.
Casieriile lor sunt singurele care imi mai aduc aminte de oroarea cu care ma duceam la institutiile statului lui vremuri. Toate tantiile au devenit mai simpatice intre timp. Cele de la RCS&RDS, nu!

Asa ca am zis eu ca ar fi bine sa le mai iau niste bani, dupa ce le-am tot dat aiurea. Eh, glumesc.
Aveau un post bun, de purtat vorba intre manageri de produs si IT. Si mama ce mi-a placut asta la ultimul job! Sa ai cativa manageri care se bat pe campanii si trebuie sa tii pasul cu toti, yummmyyy.

Am pus pe masa toate experientele pe care le-am avut pe acest segment. Din cele trei persoane doar un domn parea ca ma asculta. Celelalte doua doamne erau una plictisita, una se juca pe telefon. Ca trezite din somn mai aruncau cate o intrebare ca sa nu ma simt eu prea prost.

Din nou am spus povestea vorbei si am sucit aproape totul pe toate partile.
A ramas ca primesc un raspuns.
Cum nici factura de telefon n-o prea primeam, cum ar fi fost sa primesc un raspuns?

Fly Go - and Here You Go!

Cea mai urata caracteristica a industriei turismului este barfa si mancatul de cur.
Sa zicem ca o punem pe seama concurentei acerbe, a lumii intregi pe care trebuie s-o vinzi oricarui roman. Toate agentiile sunt foarte actualizate din punct de vedere tehnologic si marketing-ul este piesa de rezistenta in atragerea de clienti.

Ma bucur ca am in total 8 ani in aceasta industrie si am avut de-a face cu asemenea mediu concurential. In schimb, goana dupa oameni e atat un lucru bun cat si unul neplacut. Agentii de turism au fost devorati ca firmiturile asupra carora se reped vrabiile.

Personalul auxiliar gen marketing-ul... mai greu. Colega de la grafica si-a gasit usor, in urma actiunii "unde dai si unde crapa" care a fost initiata pentru mine si s-a angajat ea. Foarte bine, saraca si-a platit pacatul pe care nu-l pacatuise sunandu-ma in fiecare zi timp de jumatate de an ca sa ma dea jos din pat si sa ma mane la serviciu.

Ce vreau sa zic este ca am fost la interviuri la alte agentii si inevitabil aveau urmatoarele 2 preocupari: ce s-a intamplat cu agentia voastra? Va supravietui? AKA va furam clientii sau inca mai traiti, fir-ati ai naibii? Si 2: si cum faceati voi acolo? Ce sisteme foloseati? Cum targetati? Cum segmentati? Aha... si cum urmareati si cum analizati?

Si mancam cacat si bagam abureli si ma faceam de ras. Ca atata vreme cat nu vroiam sa imi torn angajatorul, picam eu prost.

Asa a fost si cu Fly Go, care intamplator sau nu vindeau si capcane de soareci si spray-uri de muste sau ceva de genul asta. Au inventat ei un post pe care eventual urmau sa il infiinteze nu se stie cand, le-am dar si eu cu flit si gata.

Bottega Verde: elefantul ascuns in cires (I)

Vazusem anuntul pentru Marketing Manager de mai multa vreme, dar nu imi suna bine acest nume in CV, alaturi de celelalte. Intr-o zi, de plictiseala sau poate intr-un moment de disperare, am zis sa aplic.

Ce a urmat ... este o trilogie!

Vreau sa ma asigur ca nu aduc acuzatii nefondate, asa ca prezint faptele ca atare, fara interpretari personale.

1. Anunt pe Best Jobs - Marketing Manager. Trimis CV, stabilit interviu.
2. Ajuns la interviu, pe o strada din randul 3 fata de bulevard, intr-o zona cu blocuri de 4 etaje, intr-o vila.
3. Nu scrie nimic pe nicaieri, nici macar pe sonerie. Sun, se deschide prin interfon.
4. Intru. Nimic. Un parter de vila privata. Nicio receptie, liniste totala desi e ora 10:00 AM, din fericire nu apare niciun mos cu caciula si botosi de casa.
5. Ma uit stanga-dreapta, ma gandesc ca n-o fi o casa de toleranta sau nu ma vinde nimeni la traficanti si incep sa urc pe scari. Nimic nimic in afara de niste usi de dormitor, timp de 2 etaje.
6. Deja ma gandeam serios sa nu mai urc pana la ultimul, cand aud zgomot de spalat de vase. Aha! E cineva!
7. La ultimul etaj o domnisoara spala cafetiera in chiuveta de la baie. Pe hol sunt 2 roll-up-uri cu reclama pentru o firma de celule stem.
8. Ii comunic domnisoarei ca am venit la interviu la Bottega Verde. Imi spune sa cobor. (Unde? A, o fi ceva dupa scara si n-am vazut eu).
9. Cobor.
10. Se deschide usa si intra un domn. Ii spun ce caut acolo si imi zice sa urc de unde am venit. Bravooo!
11. Urc din nou, vine si el si incepe interviul. Foarte interesant, vorbim aceeasi limba, ma incurajeaza sa imi exprim ideile, imi continua propozitiile fiind perfect pe aceeasi lungime de unda, Maaama, ce potrivire!
    Doar ca eu arunc primele 2 idei cele mai putin importante si ma abtin de la a da curs tuturor mingilor pe care le ridica la fileu.
    Ma incurajeaza sa mai zic, dar eu nu pot sa ma exprim asa, aiurea, pana nu cercetez, nu?
    Ma intreaba ce culoare ar trebui sa aiba parchetul din biroul meu, cat fac 37x15 si alte intrebari care imi spun ca tipul "stie psihologie".
12. Se entuziasmeaza la ideea ca a gasit omul potrivit desi multi Marketing Manageri de la Altex si alte companii de renume i-au batut la usa si se bat pe postul asta. Dar el e fericit ca m-a gasit pe mine.
    Bineinteles, tot salariul va fi pe cartea de munca, lucreaza cu graficieni, cu cele mai bune agentii de marketing si PR... La insistentele mele imi spune si cum se numesc agentiile. Eu, in incultura mea, nu am auzit de ele :(.
13. Imi spune cu o romana combinata cu Germana (mai hipstereste decat toti care vorbesc romgleza) ca e foarte fericit si ca abia asteapta sa ne vedem din nou, la urmatorul interviu, unde vom discuta pe baza strategiei de marketing pe care urma sa i-o creionez.
    Doar creionez, in linii mari, dar asaaaa... cu liniile principale, cu actiunile pe urmatoarele 6 luni... nimic complicat, dar creionata cu cate detalii consider eu.
14. Pentru intrebari suplimentare, sa ii scriu pe WhatsApp in weekend, ca imi raspunde.
15. Ca sa am numarul lui, imi da o carte de vizita apartinand firmei de celule stem.
16. Plec cu gandul ca daca in urma verificarilor (pe care nu le facusem, dar urma sa le fac) iese bine, mai discutam.

Ca intr-o telenovela, cand te pui pe sapat, dai de dracu!

Bottega Verde: entreprenorii au nevoie sa stie strategie! (II)

Incepand cu aceasta poveste si verificand teoria cu alte cateva, cred ca entreprenorii fac erori grave de imagine. Apreciez ca atat de multi isi incearca norocul (ceea ce eu nu am curaj sa fac), dar poate pe piata ar trebui sa ne respectam unii pe altii... Zic si eu. Asa, ca intre profesionisti.

1. Incep sa verific informatiile care apar legat de Bottega Verde, sa vad daca sunt la fel cu ce aflasem la interviu.
   
2. Firma este infiintata in anul 2015, cum de altfel imi spusese chiar el. Are un singur angajat. In semnatura lui mai apar alte 2 site-uri. Unul de ceasuri daneze si unul al numelui oficial al societatii, asa cum este ea inregistrata la ANAF. Acesta nu functioneaza.
   
3. Caut comunicatele de lansare plasate de agentia de PR. Cu greu gasesc unul.
   Desi Bottega Verde, din cate intelesesem de la el, este unul din cele mai mari branduri de cosmetica din Italia si urmeaza sa se bata pe piata din Romania cu Yves Rocher, L'Occitane si altele. Isi va deschide si un magazin fizic...
   
4. Ma mai uit o data pe site. Toate sistemele sunt la locul lor si functioneaza. Ma inscrisesem la newsletter, fusesera urmati toti pasii: mailul de confirmare, mailul de reamintire ca m-am uitat la cateva produse dar nu le-am cumparat, etc.
   Totul e la reducere, ceea ce e cam ciudat, dar imi explicase ca prin puterea lui de negociere a reusit sa obtina aceleasi discount-uri pe care le au in Italia.
   Mare om, mare caracter!
   
5. Caut site-ul din Italia.
   
6. Gasesc programul lor de afiliere. Gasesc fix acelasi site, cu aceleasi reduceri in mai multe tari, printre care si Mauritius. Hmmmm...
   
7. Pe LinkedIn aflu ca tipul a fost racheta care a dus pe culmile succesului si La Redoute. 

Nu judec, nu trag concluzii, nu arunc cu pietre. Dar imi vine o idee pe care o pun in aplicare :D.

Bottega Verde: deznodamantul (III)

Pana aici, toate bune si frumoase.

Era momentul ideal sa testez o idee pe care o aveam de ceva vreme. Cum pot sa dau cu flit intr-un mod elegant, la fel de "nevinovat" ca modul in care incearca unii sa te prosteasca pe fata?

1. Cum spuneam, aveam la dispozitie un weekend in care sa pun intrebari suplimentare pe Whatsapp.
2. Nu dau niciun semn peste weekend, nu zic nimic. Luni tocmai compuneam un e-mail, cand ma suna secretara nedumerita ca nu am dat niciun semn si domnul vrea sa stie ce se intampla. Ii spun ca rezolv imediat cu un e-mail.
3. Ii trimit domnului un e-mail in care ii spun ca am studiat problema, am creionat strategia si ne putem vedea sa discutam. Tariful meu de consultanta este de 40 eur/ora, dar avand in vedere ca ne dorim o colaborare pe termen lung, sigur putem sa ne intelegem noi.
4. Eram sigura ca nu voi primi nici cea mai mica urma de raspuns, dupa un asemenea tupeu.
5. Domnul ramane usor nauc, asa ca revine cu un e-mail si imi explica.
   Poate nu imi aduc eu bine aminte, dar noi discutam despre o angajare pe postul de Marketing Manager si nu vede ce legatura are Bottega Verde cu alte societati care ii apar in semnatura.
   El nu a cerut consultanta, ci doar un "un draft cu ideile principale din cadrul strategiei", asa cum o imaginam eu.
   Pentru ca sigur s-a strecurat pe undeva o eroare de comunicare, asteapta sa ii zic pana a doua zi ce decizie iau cu privire la continuarea procesului de recrutare.
6. Ooo, Pasa, cat de darnic esti! Adica eu dau cu mucii-n fasole (teoretic) si tu vrei totusi sa ne vedem cu strategia creionata? Nu-i bai ca m-am luat de tine!
7. Revin si eu cu un e-mail, ca sa doarma domnul linistit la noapte, dupa ce l-am tinut treaz tot weekend-ul nescriindu-i pe WhatsApp.
8. Ii multumesc ca imi explica inca o data ceea ce imi spusese si la interviu si ii spun ca am mai fost la interviuri pentru pozitii similare, dar daca cineva mi-a cerut o strategie, mi-a cerut pentru subiecte ipotetice, nu pentru produsul aflat in discutie. De obicei am declinat invitatiile in care mi s-au solicitat simulari de strategii pentru subiecte pe care nu le cunosc in profunzime.
9. Continui prin a-i spune ca desi nu am o problema cu faptul ca face afiliere, problema e ca nu am incredere in pozitia lui de angajator. (Din cate stiu, site-urile afiliate nu isi prea pot permite sa plateasca salarii intregi pe cartea de munca, sa aloce bugete mari pe campanii, graficieni, primesc bannerele de la sursa, etc).
10. Inchei prin a-i spune ca in cazul in care am sa ma apuc si eu de afiliere, am sa-i solicit sfatul contra cost.
11. De data asta sunt sigura ca am scapat de problema.
12. Vazand ca pe mail nu o scoate la capat cu mine, ma suna sa vorbim!
    Nu, nu e posibil ce se intampla. Am inteles complet gresit, sunt in completa eroare! Nu intelege de unde am asemenea comportamente psihotice (nu s-a exprimat chiar asa), dar in fine.
    
    Si imi spune INCA o data despre ce e vorba. OMG :))
    Nu faci decat sa imi spui inca o data povestea pe care n-am crezut-o nici prima, nici a doua oara.
    Tu esti cel care nu intelege ca eu nu vad de unde imi platesti tot salariul pe cartea de munca, asa cum te lauzi. Nu am incredere in tine si punct.
    
    Din partea mea, poti sa-l iei pe Marketing Managerul de la Altex sau de la Flanco, de unde visezi tu. N-am nicio problema, iar daca sunt in eroare, teapa mea! Se inflama de la un moment la altul si la un moment dat nu mai intelegeam despre ce vorbim. Adica, apreciez ca tragi de mine, dar daca nu te opresti mai repede, deja ma hartuiesti!
13. Printre micile indicii pe care le scapam despre motivele de a nu avea incredere, incep si eu cu primul: mi-ai dat carte de vizita de la o alta firma!
    Raspuns: "Am vreo 5 afaceri! Ce vrei, sa-mi fac carti de vizita pentru fiecare dintre ele???"
14. Oare sa raspund? Parca erai om de marketing bazat!
15. Dupa toaaaate astea, ajunge la concluzie: "Bine, hai vino maine sa discutam!"
16. I-am urat succes si o zi buna. 

No comment, nici macar ca incheiere :)

Rochii Cristallini si interviu cu ... ***tini

Cautau ca tot omul un Performance Marketing Manager. Cu tot tacamul: campanii Adwords, Analytics, Facebook, nimic deosebit. Din CV-ul meu nu reiese ca excelez la asa ceva, pentru ca nici nu este asa. Le-am facut tangential, dar le folosesc in contextul in care urmaresc sau contribui la celelalte actiuni pe care le derulez cap-coada. 

Din acest motiv, domnisoara m-a intrebat pe mail care este experienta mea la acest capitol si i-am raspuns sincer: da, le setez, le analizez, dar prefer partea in care vin cu propuneri pe baza rezultatelor aflate.

Totusi m-au invitat la interviu. Era in aceleasi zile in care derulam actiunea de succes Bottega Verde.

Dau o fuga pana acolo. Foarte frumos sediul, o casa superb amenajata, in buticul targului, dar cu o atmosfera care mi s-a parut apasatoare. Prea multe femei care imi pareau false in atitudine de parca se abtineau si ele sa nu vomite cand se intalneau una cu alta.

Incep sa discut cu doua doamne. Ma intreaba bineinteles ce se intampla cu agentia de turism la care lucram, ca auzisera ceva. O dau scaldata, intreb daca m-au chemat pentru a povesti despre asta sau au alte planuri. 

Imi verifica din nou cunostintele despre Performance Marketing. Le spun ca le-am dat lamuriri si pe e-mail si ca situatia nu s-a schimbat de ieri pana azi. Imi explica faptul ca isi doresc pe cineva cu foarte multa experienta in acest sens. 

Intrebarea mea fireasca a fost: "Si-atunci de ce m-ati mai chemat?"

Li s-a inclestat fondul de ten de pe fata. Il auzeam crapand.

"Pai v-am chemat pentru ca am vrut sa stim ce experienta aveti in Performance Marketing."

"Ati avut dificultati in a intelege ce va explicasem in e-mail? Folosesc aceste instrumente secundar, sunt persoane cu adevarat specializate in acest domeniu. Va explicasem in e-mail. Prin urmare, de ce m-ati chemat?"

La o asemenea obraznicie din partea mea, au raspuns pe masura:

"Pentru ca etapa urmatoare este sa primiti pe e-mail un subiect de test care consta in creionarea unei campanii, ca sa vedem cum ganditi."

AAAA! Zi mai asa! Adica ne batem joc unii de altii!

"Va multumesc pentru oportunitate, dar nu sunt adepta livrarii de idei de campanie pe subiecte pe care nu le cunosc. Mi-e clar ca aveti nevoie sa va adresati clientilor dumneavoastra si pe alte canale, nu doar pe cele online. Va recomand sa abordati reviste de lux. Alte idei nu va pot da."

Ca sa nu ma dezlantui, m-am ridicat linistita si am facut pasi. 

Cu greu m-am stapanit sa nu plang pe drumul de intoarcere, dar odata ajunsa la birou n-am mai rezistat si am bagat o tura zdravana! Doi unul dupa altul ma pusesera pe drum doar ca sa faca fishing.

Cred cu tarie ca trebuie sa gasesc o metoda mai buna de a taxa astfel de situatii, ca sa ne invatam unii pe altii ce inseamna profesionalismul.

REHAU: o calatorie inapoi in Epoca de Aur

Am obtinut cumva un interviu la Rehau. O firma despre care cred ca am auzit cu totii, desi nu are produse de larg consum.

Cu sediul pe Centura Bucurestiului, se asemana ca abordare cu alte companii B2B sau "tehnice" la care am lucrat (adica opus fata de turism, entertainment). Cu multa rabdare parcurg drumul pana acolo, gandindu-ma serios daca as putea face asta zilnic.

Zic inca o data: locuiesc in Drumul Taberei si multe zone ale Bucurestiului imi sunt de-a dreptul inaccesibile chiar si pentru o "excursie" ocazionala.

Ajunsa acolo descopar o cladire de birouri fainuta, cu depozit si tot ce trebuie. Cele doua doamne cu care am interviu par OK. Cel putin la inceput. La un moment dat imi dau seama ca una dintre ele a ramas un pic ancorata intr-o alta epoca, demult apusa.

Doamna inca se mai afla in cautare de scheleti ascunsi prin dulap de la primele job-uri. Ce, cum si de ce s-a intamplat la primul loc de munca? Mai ales "de ce". De ce am stat, de ce am plecat? Au trecut 10 ani de atunci asa ca fac un efort sa imi aduc aminte toate detaliile de care intreba doamna.

Vazand eu stilul si dandu-mi seama ca este vorba de o mentalitate usor comunista, care probabil reprezinta compania, imi fac calculul ca nu imi doresc acest job asa ca incep sa ii raspund doamnei cu toata sinceritatea posibila. Incep sa ii spun pe bune si fara menajamente tot ce s-a intamplat vreodata la toate locurile de munca. I-am raspuns strict la intrebari, dar de data asta i-am dat cat mai multe detalii.

Evident, la un moment dat a crezut ca fac misto de ea. Pai daca ti-o ceri... Tu nu stii ca nu trebuie sa pui intrebari la care nu vrei de fapt sa stii raspunsul? Cand am inceput sa ii spun despre insolvente, concedieri colective si proces cu statul, in care sunt implicati 150 de angajati... S-a uitat la mine ca la felul 14.

Probabil ca a crezut ca o iau eu peste picior, asa ca s-a mai potolit.

Culmea, dupa tot acest schimb destul de neplacut de intrebari si raspunsuri, si-a schimbat atitudinea si a inceput sa imi vorbeasca despre postul pentru care vroia sa angajeze.

"Este unul de asistent, oarecum, nu cred ca vei avea ocazia sa propui ceva. La noi lucrurile se fac intr-un singur fel, nu poti schimba nimic. Nu ai unde sa avansezi." Aia nu, aia nu, aia nu... doar "Adio, tu!"

Pfuuu, ce bine! Si pana la urma imi pune si cireasa pe tort: "Seful de departament este usor nervos. Persoana care a plecat se bloca total cateodata si nu stia sa mai reactioneze. Au mai fost si alte persoane care reactionau la fel, dar acum il ignora. Este genul care incepe sa se agite si sa tipe daca il suna cineva si nu stie de ce. Crezi ca i-ai putea face fata?"

Oooo, ce-mi plac mie sefii de genul asta! Hai ca la o femeie te mai astepti sa fie isterica, dar cand vezi un barbat urcat pe lustra ca ii suna telefonul... not so good :(.

"A, si cu colegii cum te intelegi? Cum reactionezi vara cand ai vrea sa pornesti aerul conditionat dar un coleg nu il suporta?"
Mda, am mai cunoscut colective in care se dadeau lupte pentru 1 grad in plus sau in minus. Genul de oameni care isi mascheaza incompetenta prin discutii inutile si sapaturi penibile ale gropilor colegilor.

Doamnelor, va multumesc frumos pentru timpul acordat. Mi-a facut placere sa fac o calatorie in timp.

La plecare, am avut nenorocul sa il deranjez pe un domn sa isi mute masina ca sa pot iesi din parcare.
Cu o lehamite iesita din comun s-a miscat.... si-a tras masina jumatate de metru, ca na, fiind femeie... poate poate ma faceam de ras si ajungeam la mana lui. Sictirit, statea in masina si vorbea la telefon si a preferat sa stea asa in timp ce eu am facut mai multe manevre ca sa il pot ocoli. Daca s-ar fi dat inapoi un metru intreg, ne-am fi miscat amandoi mai repede.

Probabil el era colegul care e in stare sa se certe si pentru o jumatate de grad de frig vara...