14 noiembrie 2016

Ce zice doamna?

Navighez cu grija printre zecile de anunturi de angajare. Ca sa nu ajung pana la mama naibii si sa constat ca firma care m-a invitat este mult sub asteptarile mele, verific mai intai site-ul companiei, adresa, eventual caut cativa angajati pe LinkedIn. 

Dupa o astfel de cercetare, am decis ca este potrivit sa aplic pentru un post de Copywriter la Software Business Partners, o companie de software (dupa cum ii spune si numele), situata la 10 minute de mers pe jos fata de casa. 

Din start, asta a insemnat pentru mine un mare mare plus. Am mai numarat ca avantaje domeniul de activitate, presupunand ca voi avea parte de colegi destepti, beneficiile gen reducere la World Class, asigurare la Medlife, o atmosfera placuta de lucru (asa se lauda ei), camera de odihna... Si totusi, apropierea incredbila de casa.

M-am bucurat ca a doua zi dupa ce am primit CV-ul am primit un email de la ei:
"Buna ziua,
Inainte de a organiza un interviu imi poti spune te rog care ar fi asteptarile tale salariale? - pentru a vedea daca exista o compatibilitate intre asteptarile tale si oferta noastra (in ideea de a fi sigura ca merita sa faci efortul de a participa la interviu)."
Ce zice doamna? Ca au salarii asa mici incat ma avertizeaza din start ca nu merita ei efortul de a ma da jos din pat pentru a merge la interviu?
Ca ma indoiesc ca CV-ul meu e chiar atat de impresionant incat nu le-ar ajunge banii sa ma plateasca. Am mai patit faze asemanatoare, dar din partea unor persoane cu care ma cunosteam, care aveau job-uri de juniori.

Nestiind cum sa o scald, am ales calea de mijloc:
"Multumesc pentru modul in care ai pus problema :). Considerand descrierea postului si a beneficiilor pe care le acordati, cat si descrierea companiei, iti pot spune cu certitudine ca merita "efortul" de a participa la interviu. Mi-ar face deosebita placere sa ne cunoastem si sa discutam despre oferta salariala, asa cum o aveti voi prevazuta. Sunt sigura ca vom ajunge la o intelegere in cazul in care veti dori sa colaboram.
Iti doresc o zi buna si astept raspunsul tau,"

Raspuns care ... n-a mai venit. Bine ca nu i-am zis care erau asteptarile. Macar dorm linistita ca nu a facut doamna infarct cand a vazut suma. 

5 comentarii:

  1. V-am citit blogul cu mare interes. M-am regasit in experientele dvs si cred ca multi cititori au trecut prin astfel de situatii. Eram curios sa stiu ce site-uri de recrutare utilizati, deoarece pe cele traditionale de cele mai multe ori nici macar nu se vizualizeaza CV-ul. Era interesant un articol si despre aceasta experienta, a site-urilor de recrutare unde efectiv angajatorii nici nu se ostenesc sa citeasca CV-urile sau unde anunturile de angajare contin informatii lacunare sau sunt postate "la misto".

    RăspundețiȘtergere
  2. Si mai eram curios la cate interviuri ati participat pana ce v-ati angajat? La cate job-uri ati aplicat si la cate dintre acestea ati fost chemata si la interviu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc pentru gandurile impartasite :). Din pacate nu am descoperit site-uri de recrutare care sa fie verificate si sa prezinte o garantie a valabilitatii anunturilor. Perseverenta este singura care mi-a adus rezultate. E-jobs, Bestjobs, LinkedIn, Hipo, etc, sunt in mare parte "virusate" de anunturi prin care se strang baze de date. Aceste site-uri reprezinta o afacere in sine, deci nu se preocupa sa ofere servicii de calitate, atata vreme cat atat angajatorii cat si candidatii platesc cate ceva pentru a intra in legatura.

    Pentru un singur loc de munca, trimit in medie 1000 de CV-uri, merg la 70 de interviuri si gasesc un loc de munca. Nu sunt cifre exacte, dar asta este media. Ma mir ca mai reusesc inca, fara pile si relatii; este cunoscut de toata lumea ca fiind singura metoda de a gasi un loc de munca.

    Tot ce pot face este sa impartasesc experientele, ca sa stim cu totii ca este greu in general, nu suntem singurii care trecem prin astfel de experiente si astfel suferinta sper sa fie mai mica.

    Va doresc succes, pentru ca din pacate, nu va pot da un sfat concret.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu va multumesc pentru raspuns. Sunt impresionat de perseverenta dvs. Aplicati in medie la 1000 de job-uri pe luna sau pe saptamana? Eram curios sa stiu cat timp alocati acestei activitati zilnic?

      Imi este evident ca trebuie foarte multe CV-uri trimise pentru a fi vizualizate poate in proportie de 20-30%, cu speranta de a fi chemat la interviu macar la jumatate din cele vizualizate.

      Am trecut si eu prin experienta de a fi chemat la interviuri fara sa fi aplicat, interviuri care au fost un fiasco total. Banuiesc ca CV-ul a fost gasit intr-o baza de date, de unde si ideea ca trebuie optat pentru CV privat. Multe persoane mi-au spus ca trebuie incercat si prin agentii de recrutare dar sincer nu am apelat niciodata la aceasta varianta.

      Eu am o retinere cand trebuie sa aplic la un job unde nu ma incadrez la experienta solicitata (multi imi spun ca trebuie sa aplic si in astfel de cazuri, eu am o retinere din bun simt in a o face). Dvs aplicati si la anunturile unde nu va incadrati ca nivel de experienta?

      Mai este o discutie si cu targurile de job-uri de care sunt cam dezamagit. Le vad mai mult ca un prilej de promovare a companiilor, foarte putine dintre cele care participa chiar sunt interesate cu adevarat in recrutarea de personal.

      O alta problema o constituie nivelul conversational al limbii straine. Daca lucrezi intr-un domeniu unde nu folosesti limba straina aproape deloc, vorbesti intr-o limba straina doar cand esti in vacanta, incepi sa ai dificultati in exprimare, in ati gasi cuvintele, chiar daca in anii scolari erai bun la respectiva limba straina.
      Sunt multe aspecte de discutat. Va urez succes in continuare la cautare, iar daca ati gasit job-u mult cautat va urez sa aveti stabilitate si putere de munca. Faceti o treaba buna cu acest blog! Felicitari!

      Ștergere
  4. Perseverenta si rabdarea par a fi singura solutie, desi sunt extrem de consumatoare emotional si psihic. Cu cat creste experienta, cresc si asteptarile si este tot mai greu sa gasesti pozitii bune si bine platite pe site-urile de recrutare. Este cumva si logic sa fie asa.

    1000 de cv-uri s-au adunat la fiecare schimbare de job (au fost trimise pe parcursul lunilor in care am cautat - intre 6 luni si un an).

    Da, aplic si pe posturi care nu se potrivesc neaparat experientei, daca firma este mare. Am aplicat pentru agent de turism (pentru care nu aveam nici cea mai mica pregatire) dar patronul m-a vazut potrivita pentru departamentul de marketing si asa m-a angajat.

    Am gasit si acum loc de munca, dupa 1 an si 6 luni de cautat mai mult sau mai putin activ. Trimisesem mai multe CV-uri la intamplare si norocul a facut sa se afle printre ele si un anunt in care corespundeam in proportie de 90%.

    Este una dintre cele mai mari surprize din viata mea - am fost angajata sa implementez un proiect derulat pe fonduri europene, din care singura cunoscuta imi era componenta de marketing.

    In 3 luni de zile (in care ma intrebam de 5 ori pe zi daca am sa fac fata), am invatat sa calculez bugete la precizie de 2 zecimale, sa fac cereri de decont si alte birocratii). Este o satisfactie enorma? Cu siguranta! Daca as fi stiut ca asta urmeaza sa fac, nu as fi acceptat, fiind convinsa ca eu nu sunt in stare sa tin contabilitate.

    Deci eu zic ca atunci cand se intalnesc oamenii potriviti, se poate invata si se da sansa de a invata. Targurile de job-uri sunt strict pentru promovarea firmelor, iar agentiile de recrutare inca nu stiu sa perceapa un comision din partea candidatului pentru a-i cauta un loc de munca. Este un concept pe care m-am gandit serios sa il dezvolt eu, dar nu am resurse :)

    Multumesc pentru interes si pentru feedback, daca va pot ajuta cu ceva, va rog sa imi spuneti :).

    Mult succes va doresc si sper ca aveti un moral bun!

    RăspundețiȘtergere