Daca lumea s-a intors cu fundul in sus, logica impune sa ne dam la fund.

Zic asta pentru ca dupa luni de zile de respingeri pentru functii care necesitau studii superioare, am pus mana pe o colaborare de doua saptamani pentru o activitate care nu necesita nici 4 clase. Chiar si pentru atat am avut nevoie de o pila.

Asta ar fi imaginea de ansamblu si din aceasta perspectiva am spus ca trebuie sa te dai la fund ca sa supravietuiesti.

In realitate exista niste adevaruri legate de aceasta colaborare si ma intreb de ce pana acum nu am mai intalnit aceasta metoda si prin alte parti.

Daca nu acum, poate alta data

Cum spuneam, m-am multumit de la inceput doar cu faptul ca am fost bagata in seama de o agentie de PR din Germania, in conditiile in care nicio agentie romaneasca nu a catadicsit sa ma cheme la vreun interviu. Si cu atat am si ramas, procesul de selectie nu a continuat dupa interviul telefonic. Daca n-a fost acum, poate va fi alta data, sau poate se pregateste deja ceva bun mai pe langa casa, dar n-am sa ma dau de gol pana nu am sa fiu sigura :P.

In plus, m-am gandit ca un noroc de genul asta vine doar o data in viata si eu deja l-am trait in facultate. Ma bucur ca atunci am fost pe faza si am savurat momentul. Job-urile in strainatate picate din cer sau obtinute batind din palme nu trag spre mine, ca in alte mituri urbane. Ori e mai greu pentru meseria mea, ori e mai greu pentru capacitatile mele, ori nu stiu eu cum se procedeaza....in sfarsit. Important e ca "fiecare pai isi are umbra" si pentru asta ai nevoie de o lumina care sa bata de undeva, deci voi astepta in continuare sa se aprinda o lumina ca sa-mi vad si eu umbra...

CV-ul e bun in Germania. In Romania, NU!

In noianul de Job-uri disponibile din care nu mai stii ce sa alegi, am cautat mereu si un loc de munca in strainatate. Lumea considera ca "e simplu domne" sa pleci, totul e sa vrei. "De ce mai stai in Romania? Pleaca!". "Unde sa plec si ce sa fac?". "Nu stiu, vezi tu, da' nu mai sta in cacatu' asta de tara, pleaca!"

Presarate cu tot felul de povesti de succes despre oameni care au plecat de aici si au ajuns mari si tari "pe-afara", aceste sfaturi s-au tinut lant desi nimeni nu a putut sa spuna clar cum se procedeaza. Am trimis o groaza de CV-uri si ca sa vezi, dupa un an de zile, am primit in sfarsit un telefon de la o agentie din Berlin care presteaza servicii de comunicare de la A la Z.

De ce ei m-au invitat sa particip la interviu cand nicio agentie de "PR" de pe la noi nu a considerat relevanta experienta mea, nu stiu. Or fi mai prosti (!???).

In fine, m-am abtinut de la a-mi face prea mari sperante si m-am multumit doar cu o crestere a stimei de sine care disparuse complet in urma incapacitatii profilului meu de a satisface cerintele angajatorilor romani.

Am pregatit cu atentie interviul telefonic pentru postul de Project Manager pentru proiecte internationale de comunicare/PR. Proiecte cu buget imens, derulate in cele 27 tari membre UE si nu numai, deplasari din plin, relocare la Berlin, etc etc.

In acest moment moneda inca se invarte, ramane de vazut pe ce parte va cadea: voi fi chemata la Berlin pentru al doilea interviu?

Daca nu, macar stiu ca port vina de a nu fi avut o experienta internationala.
E cu totul altceva decat sa fii refuzat doar pentru ca asa isi gadila unii orgoliul.