Zic asta pentru ca dupa luni de zile de respingeri pentru functii care necesitau studii superioare, am pus mana pe o colaborare de doua saptamani pentru o activitate care nu necesita nici 4 clase. Chiar si pentru atat am avut nevoie de o pila.
Asta ar fi imaginea de ansamblu si din aceasta perspectiva am spus ca trebuie sa te dai la fund ca sa supravietuiesti.
In realitate exista niste adevaruri legate de aceasta colaborare si ma intreb de ce pana acum nu am mai intalnit aceasta metoda si prin alte parti.
Vorbim despre bagat date in calculator. S-a negociat un pret pentru un anumit numar de date. Cand vii, cand pleci si cat timp stai intre, este problema ta. Daca vrei mai multi bani, bagi mai multe date. Daca vrei si timp liber, le bagi mai repede. In concluzie fericirea ta depinde doar de tine.
Si angajatorul este multumit; are treaba facuta la timp, fara sa plateasca aiurea leneveala pe principiul "las' ca fac mai tarziu ca oricum tre sa stau 10 ore pe-aici ca sa dea bine".
Unde mai pui ca in aceasta colaborare s-au implicat persoane cu o anumita pregatire si cu un background destul de greu. Ingineri, fosti profesori, dar si unii mai tineri gen eu si altii care nu sunt totusi de neglijat.
E drept, teoretic vorbind, este o coborire grava fata de nivelul la care ar fi trebuit de fapt sa profesam.
Ce ne face sa nu ne gandim la asta si pe mine cel putin m-a facut chiar sa uit ca sunt chinez pe plantatie si ca ma robotizez zilnic timp de 6-7 ore?
Este atat de simplu!!!
Atata vreme cat poti sa vii cand vrei, m-am trezit dupa un an de zile de pauza ca ma scol dimineata la 7 si ajung la firma pe la 9.30. Daca ar fi fost obligatoriu, probabil ca mi-ar fi fost foarte greu.
In al doilea rand, respectul joaca un rol foarte important intr-o situatie de genul asta. Cei de acolo stiu cine suntem de fapt si ce putem si prin urmare se poarta frumos, civilizat, fara sa ne considere "muritori de foame care fac orice pentru un ban deci pot fi calcati in picioare".
Mi se pare ca este vorba despre un echilibru din care ambele parti au de castigat. Firma respectiva are de-a face cu niste oameni care sunt in stare sa se ia la intrecere pentru a scoate un timp cat mai bun si sunt pe deasupra si foarte atenti si responsabili in munca pe care o fac pentru ca au un anumit respect de sine care nu le permita sa isi bata joc.
Intrebarea mea e simpla: de ce firmele la care am vrut sa ma angajez nu au putut formula o oferta de genul "sunteti supracalificata pentru postul pe care il avem acum dar o experienta mai bogata este binevenita. Va putem oferi doar salariul X, care probabil vi s-ar parea mic, dar totusi avem de castigat daca va avem in echipa. Ce altceva am putea sa va oferim ca totusi sa veniti la noi si sa discutam de salariul potrivit peste x luni?"
Si cred ca am si raspunsul: majoritatea firmelor nu pot oferi o atmosfera de lucru placuta, un program flexibil si un respect pentru angajati. Practic, nu au cu ce sa compenseze un salariu nemotivant. De aceea cauta oameni disperati sau prost pregatiti. De aceea, chiar daca as fi fost dispusa sa las la o parte studiile superioare si pretentiile materiale, nimeni nu s-a aventurat sa ma angajeze. Au stiut ca imi voi cauta in continuare ceva mai apropiat de ce imi doresc si acum le dau si dreptate. Asa este.
Si cu bani putini si cu "ciunga-n par", n-as fi rezistat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu